Am citit zilele acestea o veste ce pe mine m-a lasat un pic cu gura cascata: Adriano (27 de ani) a anuntat ca abandoneaza temporar cariera sportiva, deoarece nu mai are bucuria de a juca fotbal. “Am decis să mă opresc pentru o vreme, deoarece mi-am pierdut pasiunea şi bucuria de a fi pe teren. Această pauză ar putea dura o lună, două sau chiar trei. În Italia sunt supus unei mari presiuni şi nu mai doresc să mă întorc acolo. În prezent, vreau să trăiesc în linişte în ţara mea natală.”

Vestea m-a socat din pricina faptului ca asa ceva nu prea mai vezi, iar o astfel de hatarare mi se pare de-a dreptul fireasca, si chiar de urmat. Si numai in fotbal. Ci ar trebui adoptata pe mai multe “fronturi”.

Din moment ce tie nu iti mai place ceea ce faci nu inteleg motivul pentru care mai continui. Bineinteles, daca ceea ce faci tu asigura doar strictul necesar pentru traiul decent al familiei tale, atunci, si numai atunci ar trebui sa te sacrifici. Dar eu incerc sa vorbesc despre cei ca acest fotbalist. Cu deja multe milioane prin conturi, si caruia banii nu-i mai aduc aceeasi satisfactie ca unui om de rand.

De multe ori ma gandesc ca si eu mi-am pierdut bucuria de a scrie. Nu stiu cum sunteti voi, ceilalti colegi de ai mei, dar eu, cand m-am apucat de asa ceva, ma bucuram de  faptul ca scriu, si ca cineva poate citi ceea ce gandesc si ce asez in pagina aceasta virtuala. Acum totul pare mai mult o obligatie. Si nu cred ca nu scriu din cauza lipsei ideilor, deoarece subiecte gasesc la tot pasul, insa nu pot sa justific in alt mod aceasta stare decat prin acelasi mod ca fotbalistul. Dar in acelasi timp, prefer sa nu iau inca decizia pe care a luat-o si Adriano, doarece am abandonat de prea multe ori blogul, iar cred ca data viitoare cand o voi face, o voi face definitiv.

Totusi, sper ca in curand sa regasesc “scanteia” care ma va ajuta sa va servesc in continuare articole, cum v-am obisnuit.